Primăria Municipiului Botoșani anunță că, în perioada 22 – 31 iulie 2026, pe raza municipiului vor avea loc zboruri cu drone, în cadrul unui proiect de cartografiere aeriană.
Potrivit administrației locale, zborurile vor fi efectuate de compania Dibalcris Appraisal Services S.R.L., care deține toate autorizațiile și avizele necesare pentru desfășurarea activității.
Datele colectate vor fi folosite pentru o administrare mai eficientă a patrimoniului municipiului. Concret, acestea vor contribui la identificarea și evidența exactă a domeniului public, precum și la actualizarea și delimitarea corectă a intravilanului.
Reprezentanții Primăriei dau asigurări că nu există motive de îngrijorare și subliniază că zborurile au exclusiv scop tehnic și administrativ.
Totodată, administrația locală precizează că dronele nu fotografiază persoane și nu colectează date cu caracter personal, activitatea desfășurându-se strict în baza contractului încheiat cu Primăria Municipiului Botoșani.