Mai mulți consumatori din municipiul Botoșani vor rămâne fără gaz, marți, 6 octombrie, timp de aproximativ șase ore. Delgaz Grid va sista temporar alimentarea pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale.
Întreruperea este programată în intervalul 10:00-16:00.
Potrivit companiei, vor fi afectați consumatorii de pe următoarele străzi și numere:
Delgaz Grid le recomandă consumatorilor să închidă toate focurile înainte de întreruperea alimentării cu gaze.
După reluarea distribuției, focurile trebuie supravegheate timp de 30 de minute, pentru a verifica modul în care ard.
În cazul în care consumatorii simt miros de gaz, aceștia trebuie să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid.
Numărul gratuit este 0800.800.928, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă. Mai poate fi apelat numărul 0265.200.928, cu tarif local în rețeaua Telekom și cu tariful operatorului în celelalte rețele.