Locatari pârâți la Poliție după ce „s-au mutat” pe casa scării 

Polițiștii locali au intervenit în urma unor sesizări. 

 

În conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, ca urmare a unei sesizări au desfășurat activități de verificare și control cu privire la ocuparea spațiul comun de către proprietari ai blocurilor din strada Aprodu Purice nr. 1 și nr. 3.

 

Astfel, în data de 10 septembrie 2025 a fost desfășurat controlul cu privire la blocarea accesului principal la blocurile din str. Aprodu Purice nr. 3 sc. A și B și str. Aprodu Purice nr. 1 sc. C. La momentul verificărilor s-a constatat că pe casa scărilor mai sus menționate erau depozitate de către proprietarii de apartamente aparate electrocasnice, mobilă, biciclete, materiale pentru construcţii, fiind blocat total accesul principal, iar la una din scări erau bunuri depozitate inclusiv în subsolul tehnic.

 

 Ca urmare a celor constatate, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 4 lit. b) din Hotărârea Consiliului Local nr. 44/26.02.2025 au fost emise 7 somații, prin care s-a stabilit un termen pentru deblocarea căilor de acces și ridicarea bunurilor depozitate. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 4 lit. b) din HCL nr. 44/26.02.2025 Regulamentul pentru stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea, înfrumusețarea și păstrarea ordinii și curățeniei în Municipiului Botoșani, proprietarii de apartamente din imobilele tip condominiu sunt obligaţi să nu ocupe, în nici un mod, spaţiile de folosinţă şi proprietate comună din imobilele tip condominiu.

 

 Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la articolul mai sus menţionat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

 

 În data de 2 octombrie 2025, ca urmare a activității de control s-a constatat că proprietarii de apartamente somați au eliberat căile de acces și susbsolul tehnic de bunurile depozitate.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare