FC Botoșani a fost învinsă de Rapid, scor 0-2, în cadrul primei etape din Cupa României.
Golurile victoriei echipei pregătite de Marius Șumudică au fost înscrise de Aaron Boupendza și Rareș Pop.
La finalul partidei, Liviu Ciobotariu s-a declarat nemulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția jucătorilor săi.
Mai mult, tehnicianul celor de la Botoșani a ținut să le transmită un mesaj clar elevilor pe care îi pregătește, potrivit digisport.ro.
”A fost o diferență de valoare între lotul nostru și al lor. Bine, asta nu scuză că am pierdut acest joc. Nu am avut realizări. Am avut foarte puține ocazii de a marca. Am întâlnit o echipă foarte bună, dar mă așteptam la mai multe de la elevii mei.
Am făcut niște greșeli care puteau fi evitate. Una peste alta, sunt nemulțumit de jocul echipei mele și trebuie să facem o analiză corectă și să vedem unde am greșit. Au fost foarte multe greșeli de plasament, dar și individuale. Felicit echipa Rapid.
Nu am avut nici agresivitatea necesară, am stat departe de adversar. Trebuie să analizez foarte bine acest joc pentru că nu este în regulă. Trebuie să recunoaștem, există o diferență de valoare. Trebuia să scoatem mai mult din jocul ăsta și aveam nevoie de un rezultat pozitiv. Trebuie să ne adunăm gândurile și să ne prezentăm foarte bine la următorul meci. Va trebui să ne schimbăm atitudinea. Dacă vom continua așa ne va fi foarte greu”, a spus Liviu Ciobotariu.
(Foto: Sport Pictures)
Copil de grădiniță internat în spital cu un virus periculos
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Sebastian Dobrincu și noua iubită au plecat în vacanță: Ai așteptat să pui mâna pe un bogătaș
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe Stadionul Municipal: Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Moarte cumplită pe șosea pentru un botoșănean, mama lui are nevoie de AJUTOR
Oana Sava
Dec 13, 2024
A fost stabilit calendarul pentru examenul de Titularizare: CÂND are loc proba scrisă
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile