Astăzi, 8 septembrie 2025, prima zi de școală s-a desfășurat, în multe unități de învățământ, fără festivități. Peste 10.000 de cadre didactice din întreaga țară au protestat în Piața Victoriei, iar la ora 12:00 au pornit în marș către Palatul Cotroceni. Protestele sunt generate de modificările legislative care intră în vigoare odată cu noul an școlar, incluzând tăierea unor tipuri de burse, comasarea școlilor și creșterea normei didactice.
Protestatarii avansează pe Podul Basarab, scandând „Jos, jos, jos, guvernul mincinos”.
„Am ieșit în stradă din cauza condițiilor impuse de noua lege pentru învățământul din toată țara – numărul de elevi la clase și grupe, tăierile de salarii, cele opt ore pe care le cer în unitate în fiecare zi. Toate acestea conduc la un învățământ de cantitate, nu de calitate”, a declarat Viorica, lider de sindicat.
„Sunt profesor pentru învățământul preșcolar. Lucrez într-o unitate mare, dar sunt aici și în calitate de părinte. Sunt mama a două fetițe și mă îngrijorează ce se preconizează pentru viitorul copiilor mei”, a adăugat aceasta.
Profesorii au ajuns la Podul Basarab, scandând „Demnitate, demnitate!”.
Manifestanții, aflați pe bd. Nicolae Titulescu, în drum spre Cotroceni, au scandat la un moment dat „România, trezește-te!”.
Protestatarii strigă „Demisia”.
Peste 10.000 de manifestanți, conform estimărilor jandarmilor, au început marșul către Palatul Cotroceni, pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Şos. Grozăveşti.
Traficul este oprit pe arterele spre Calea Victoriei și Kiseleff. Circulația este restricționată pe o parte a bulevardului Nicolae Titulescu.
Radu Ghiță, student la Facultatea de Matematică a Universității din București, a declarat că a dorit mereu să devină profesor, dar noile măsuri îl determină să reevalueze această decizie.
„Am venit pentru mărirea bugetului din educație, pentru respectul cuvenit profesorilor și pentru salarii decente. Vrem un start mai ușor pentru profesorii debutanți care sunt de multe ori dependenți de sprijinul părinților. Trăiesc mai mult din asta și nu din salariu.
Aceasta a fost pasiunea mea dintotdeauna. Asta mi-a plăcut, asta mi-a fost chemarea. Nu m-aș vedea făcând altceva. După aceste decizii, m-am gândit să renunț la cariera de profesor. Inclusiv prieteni de-ai mei, care voiau să urmeze cariera pedagogică, îi văd că renunță încetul cu încetul la asta. Această situație este incredibil de tristă. Apoi ne întrebăm de ce sistemul educațional este cum este. Păi pentru că oamenii care ar fi fost profesori excelenți nu intră în sistem pentru că nu vor să fie umiliți”.
Protestatarii cer demisia ministrului Educației Daniel David și scandează „Unitate!”.
Protest al profesorilor. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Imagini video din timpul protestului din Piața Victoriei:
La Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București, directoarea Ionela Neagoe a declarat pentru HotNews că profesorii liceului și-au anunțat solidaritatea față de boicotul general al începerii noului an școlar și se află în Piața Victoriei.
„Școala este deschisă elevilor, dar acum e goală. Doar câțiva au venit astăzi, în prima zi de școală”, a explicat directoarea. Ionela Neagoe a precizat că toți elevii sunt așteptați marți, la deschiderea oficială.
Pentru clasele mici va fi organizată o festivitate, cu baloane și discursuri de întâmpinare pentru elevi și părinți. „Măsurile din educație ne vor afecta pe toți”, a subliniat directoarea.
Ștefania, elevă de 18 ani din Constanța, s-a declarat „îngrijorată” de „lucrurile care se întâmplă acum în educație”.
„Fie că sunt profesori sau elevi țintiți, problema ajunge la elevi, ei vor suferi cel mai mult, iar ăsta e principalul nostru interes. Suntem solidari cu profesorii, pentru că doar ei ne pot oferi o educație de calitate. Toate măsurile privind bursele, comasarea școlilor, desființarea claselor, creșterea normei didactice afectează elevii. Ne așteptăm ca la anul să vedem o rată a abandonului școlar mai mare”.
Ionela a venit de la Suceava pentru a susține profesorii. „Este necesar să arătăm că nu e OK ceea ce se întâmplă acum. Dacă nu protestăm, nu arătăm îngrijorările noastre, nu putem să comunicăm cu guvernanții și cu decidenții. E important să fie aici elevii, studenții, părinții, să aducem ceva în plus educației din România, să avem și noi un viitor mai bun”.
Ambele fac parte din Uniunea Elevilor Reprezentanți.
În acest moment, numărul celor prezenți în fața Palatului Victoria a depășit 1000 de persoane. Oamenii continuă să vină. Se cere demisia ministrului Daniel David și se scandează „Unitate!”
„Am venit din cauza măsurilor luate împotriva noastră. Mărirea normei didactice, diminuarea plății cu ora…înțelegem că sunt vremuri de criză, dar în vremuri de criză, învățământul trebuie protejat, nu sacrificat. Sperăm că aceste legi luate prin legea 141 să fie abrogate. Vrem să revenim la situația de dinainte. Dacă nu vom obține ceea ce cerem, vom continua să protestăm”, a declarat Ștefan Nedelcu, profesor de istorie din Teleorman, pentru HotNews.
Peste 500 de persoane strigă „Demisia!” în fața Guvernului.
Studenții anunță „proteste masive” în toate centrele universitare la începutul noului an universitar.
Studenții participă luni, 8 septembrie, la protestele sindicatelor din învățământ și anunță „proteste masive și marșuri în toată țara îndată ce anul universitar va începe”, a transmis Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.
La Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez, deschiderea anului școlar a început la ora 8. Până la ora 9, elevii de clasa a IX-a și cei de a XII-a erau deja în sălile de curs. Diriginta clasei a IX-a C i-a întâmpinat pe elevi și pe părinți, a rostit un discurs de încurajare, apoi le-a prezentat curtea liceului.
„Noi am venit azi cu tot dragul, i-am primit pe elevi în clase. Ca de obicei, nu s-a organizat o festivitate cu oficialități, dar în rest totul a decurs normal”, a declarat profesoara.
La Școala Gimnazială nr. 96 din sectorul 4, prima zi de școală s-a desfășurat fără festivitatea de deschidere, în semn de solidaritate cu mitingul profesorilor organizat astăzi, conform recomandărilor sindicatelor din educație.
De la ora 8:00, zeci de părinți și copii au ajuns la școală, mulți cu buchete de flori. Elevii de clasa pregătitoare și cei de-a V-a au intrat pe rând în clase, însoțiți de părinți, pentru a-și cunoaște noii dascăli, în timp ce restul părinților au rămas în afara școlii.
„Copiii intră de la 8:30, li se dau manualele și stau o oră și jumătate, așa ne-a transmis doamna dirigintă. Nu se face careu, dar în rest nu știm altceva despre mitingul profesorilor”, a spus o mamă prezentă la poarta școlii. O altă părinte a adăugat:
„Suntem solidari cu profesorii și le înțelegem nemulțumirile. Îmi pare rău că cei mici nu vor avea parte nici anul acesta de o festivitate pe care să o țină minte, dar ei oricum sunt bucuroși că se văd din nou unii cu alții și că a început școala”.
Un tată, venit cu fiica lui din clasa a IV-a, a avut însă o perspectivă mai rezervată: „Ni s-a transmis că nu se ține festivitatea, dar că vor intra la clase, de la 8:30. Nu știu ce impact vor avea măsurile din educație, nu aș putea să vă zic că sunt solidar sau nu cu profesorii. Probabil că impactul se va vedea cu adevărat în timp, mi-e imposibil să spun dacă e rău sau nu, vom vedea”.
***
„În multe unităţi de învăţământ sălile de clasă vor fi în data de 8 septembrie goale, o imagine sumbră a ceea ce va fi educaţia din această ţară! (…). Pe data de 8 septembrie este primul mare protest – MARŞUL EDUCAŢIEI, din Bucureşti. Ne vom întâlni la ora 11.00 în Piaţa Victoriei şi vom pleca împreună spre Palatul Cotroceni! Mii de colegi din întreaga ţară şi-au anunţat participarea şi suntem convinşi că vom fi şi mai mulţi!”, a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, liderul FSLI, Simion Hăncescu.
Sursa https://www.hotnews.ro