Leo Grozavu, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile remizei cu Farul, scor 1-1, din prima etapă a grupelor Cupei României.
Tehnicianul echipei moldovene a fost mulțumit doar de joc și a explicat de ce a odihnit mai mulți titulari. De asemenea, a vorbit despre următorul meci, cu Petrolul, din Superliga.
Leo Grozavu crede că echipa lui va avea o problemă privind regula U21. Narcis Ilaș (18 ani) s-a accidentat în weekend și va lipsi 3 luni de pe gazon, astfel că antrenorul de la FC Botoșani nu se va mai baza pe principalul om de regulă în acest an.
„De rezultat nu am cum să fiu mulțumit. Mi-am dorit să câștigăm jocul, dar nu s-a putut. Ținând cont că nu am avut cel mai omogen grup pe teren, nu am ce să le reproșez băieților. Au avut atitudine bună, am dominat jocul. În prima repriză nu prea am avut reacție și claritate, în a doua parcă ceva mai multă. A fost neinspirație, multe șuturi necadrate.
Am făcut o greșeală și am fost taxați. Dar nu e ușor să ai puține minute și apoi să joci dintr-o dată un meci întreg, mai ales împotriva unei echipe care își cunoaște foarte bine jucătorii. Vom analiza, vom vedea unde mai avem de corectat.
Ne-am asumat, la 3 zile vine o deplasare dificilă, la Ploiești. Petrolul s-a metamorfozat de la venirea lui Neagoe, o echipă pragmatică, cu mulți jucători cu experiență. Va fi un meci dificil, era aproape imposibil să putem juca la 3 zile cu aceeași echipă.
Va fi și deplasare. Trebuie să joace toată lumea. Le-am dat posibilitatea și lor să joace, unii cu randament bun, alții mai puțin. O să îi folosim pe unii dintre ei și luni”, a declarat Leo Grozavu, la conferința de presă.
Contra Farului, Grozavu a îndeplinit regula Under cu Andrei Dumitru, mijlocaș de 19 ani.