Acasă > Stiri Botosani > La mulți ani! Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria Mică – Tradiții și obiceiuri 

La mulți ani! Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria Mică – Tradiții și obiceiuri 

La mulți ani! Ce nu este bine să faci de Sfânta Maria Mică – Tradiții și obiceiuri 

De Sfânta Maria Mică, sărbătorită pe 8 septembrie, există numeroase tradiții și superstiții de care românii țin cont. În credința populară, această zi trebuie respectată prin evitarea anumitor activități despre care se spune că pot atrage ghinionul, boala sau necazurile asupra casei și familiei.

Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului, este „nor prealuminat” care apără, ocrotește și miluiește pe toți cei ce ridică rugăciuni către ea, notează doxologia.ro

 

Tocmai de aceea, printre cele mai cunoscute obiceiuri care se practică de Sfânta Maria Mică se numără mersul la biserică, rugăciunea închinată Maicii Domnului, dar și milostenia. În multe zone ale țării, oamenii duc la biserică pe 8 septembrie fructe și produse din noua recoltă și împart din acestea celor aflați în nevoie sau pentru pomenirea celor adormiți. În această zi de sărbătoare, este bine ca femeile care își doresc copii, dar și cele însărcinate, să spună o rugăciune, Maica Domnului fiind cinstită în mod deosebit ca ocrotitoare a mamelor și a copiilor.

 

Ce trebuie evitat de Sfânta Maria Mică, potrivit tradiției populare

 

Potrivit tradițiilor și superstițiilor populare, există mai multe lucruri pe care nu e bine să le facem în ziua de 8 septembrie.

Printre cele mai cunoscute interdicții se numără munca în gospodărie, spălatul rufelor și cusutul, dar și o serie de reguli mai puțin cunoscute legate de foc, mâncare, plante și chiar aspectul fizic.

 

Una dintre cele mai răspândite credințe spune că nu este bine să faci treburi gospodărești de Sfânta Maria Mică, potrivit observatornews.ro. În tradiția populară, bărbații evitau munca prin gospodărie, în timp ce femeile nu coseau și nu spălau rufe.

Nici curățenia generală sau alte activități care puteau fi amânate nu erau încurajate în această zi. Respectarea sărbătorii era considerată o formă de cinstire a Maicii Domnului, iar munca făcută în această zi era asociată cu posibilitatea apariției unor necazuri.

 

Nu este bine să aprinzi focul și să gătești pe 8 septembrie

 

O superstiție mai puțin cunoscută este legată de focul din casă și de mâncarea pregătită la foc. Potrivit credinței populare, aprinderea focului în casă în preajma sărbătorii ar putea aduce boală, motiv pentru care focul era evitat în anumite gospodării. De asemenea, se spune că mâncarea gătită la foc în aceste zile poate atrage boli.

 

O altă credință populară spune că gătitul înainte sau după ziua de Sfânta Maria Mică ar putea provoca accidente sau nenoroc copiilor. Totuși, se spune că este bine ca în 

această zi să se aprindă o candelă la icoana Maicii Domnului.

 

Nu este bine să culegi plante medicinale după 8 septembrie

 

O altă superstiție este legată de plantele medicinale. În tradiția populară, se spune că după data de 8 septembrie acestea își pierd puterile tămăduitoare și „nu mai sunt bune de leac".

 

Credința este consemnată în lucrările etnologului Tudor Pamfile și este prezentată în surse despre obiceiurile românești de Sfânta Maria Mică.

Astfel, 8 septembrie era considerată un moment-limită pentru recoltarea anumitor plante folosite în medicina tradițională.