Inteligența artificială va duce la un deficit de forță de muncă, nu la înlocuirea oamenilor, a declarat miercuri Jeff Bezos, miliardarul fondator al Amazon, în comentarii extrem de optimiste făcute la conferința de tehnologie VivaTech de la Paris, relatează Reuters.
Bezos a prezentat o viziune optimistă asupra modului în care tehnologia va ajuta omenirea, vorbind despre proiecte precum compania sa spațială Blue Origin și Prometheus, noul său startup de inteligență artificială, care își propune să accelereze producția industrială.
„Știu că există multe îngrijorări pe care le au oamenii, inclusiv mulți oameni inteligenți, potrivit cărora inteligența artificială îi va face pe oameni redundanți și așa mai departe”, a spus Bezos la conferința VivaTech.
„Nu sunt deloc de acord cu acest punct de vedere. Și cred că, de fapt, inteligența artificială va crea un deficit de forță de muncă”, a continuat el la Paris.
Un sondaj Reuters/Ipsos realizat chiar luna aceasta arată că în Statele Unite, țara cu companiile de pionierat în domeniul AI, jumătate dintre persoanele chestionate se tem că ascensiunea inteligenței artificiale i-ar putea lăsa fără loc de muncă pe ele sau pe cineva din gospodăria lor.
Bezos, al patrulea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la aproximativ 250 de miliarde de dolari, susține în schimb că oamenii au un număr „nesfârșit” de lucruri de făcut și că, în prezent, sunt limitați de bariere pe care, în opinia sa, inteligența artificială le va reduce.
El a vorbit apoi despre unul dintre proiectele sale de suflet, afirmând că unul dintre obiectivele explorării spațiale este mutarea industriilor poluante în afara Pământului. Compania sa Blue Origin încearcă să concureze cu compania de rachete SpaceX a trilionarului Elon Musk, însă a suferit recent un recul major.
„Dacă zborurile spațiale vor deveni suficient de fiabile și suficient de ieftine și dacă vom putea obține materiale de pe asteroizi, din obiecte apropiate de Pământ și de pe Lună, atunci această planetă-grădină ar putea fi readusă la starea sa de dinaintea Revoluției Industriale”, a declarat Bezos.
La fel ca Jensen Huang, șeful Nvidia, și Sam Altman, CEO-ul OpenAI, Bezos s-a poziționat practic în rândul„tehno-optimiștilor” care consideră nu doar că AI nu va duce la o dispariție a locurilor de muncă de natură să provoace tulburări la nivel de societate, ci că tehnologia va deschide noi oportunități umanității.
Sursa https://www.hotnews.ro