După ani în care exploatarea a fost doar o amintire, speranța renaște.
Un grup de investitori, beneficiind de o finanțare consistentă din partea unui partener din Emiratele Arabe Unite, și-a exprimat interesul pentru redeschiderea exploatării nisipului cuarțos de la Hudești.
Primele discuții purtate cu primarul comunei, Dimitre Cătălin Zlei, s-au desfășurat într-un climat favorabil, iar investitorii au acceptat propunerea edilului ca materia primă să fie procesată chiar în comună, scrie glasulnordului.ro
Această decizie poate face diferența dintre o simplă exploatare și o investiție cu adevărat importantă pentru dezvoltarea locală. În loc ca nisipul să plece brut către alte centre industriale, el ar urma să fie prelucrat la Hudești, ceea ce înseamnă investiții suplimentare, tehnologii moderne și numeroase locuri de muncă.
Puțini își imaginează că sub câmpurile liniștite ale Hudeștiului se ascunde o resursă minerală deosebită. Specialiștii au descris de-a lungul timpului nisipul cuarțos de aici ca fiind de o calitate excepțională, apreciat pentru granulația sa foarte fină și pentru proprietățile necesare industriei sticlei și altor ramuri industriale.
Istoria exploatării este însă marcată de unul dintre cele mai dureroase momente din existența comunei.
La 7 mai 2000, o explozie produsă în timpul activităților de exploatare a provocat moartea a șapte muncitori. Comunitatea a fost îndoliată, iar tragedia a rămas întipărită în memoria tuturor celor care au trăit acele clipe. Cauzele exacte ale accidentului nu au fost pe deplin lămurite nici până în prezent.
(foto – adevarul.ro)