Claudiu Teohari, 44 ani, cunoscut ca Teo, este unul dintre comedianții care au prins mai multe vârste ale umorului românesc. A început într-o perioadă în care stand-up-ul era o curiozitate, a crescut odată cu publicul și a ajuns astăzi să fie, nu doar un performer constant pe scenele din țară, ci și unul dintre oamenii care încearcă să construiască infrastructură pentru comedie. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Teo spune că nu corectitudinea politică influențează umorul, cât mai ales contextul. În ceea ce privește glumele politice, comediantul spune că „politicienii români au ajuns aproape de necaricaturizat, pentru că arată deja a caricatură”.
În interviul acordat HotNews, Claudiu Teohari explică rolul umorului în critica clasei politice. Teo nu vorbește mult despre „misiuni” sau „roluri sociale”, ci preferă observațiile simple, ușor tăioase, și o luciditate care taie din avântul oricărei idei prea umflate despre umorul românesc.
Am început discuția cu Teo prin a-l întreba pe artist la ce glume au râs mai mult românii în 2025 și dacă există ceva care ne diferențiază de alții atunci când vine vorba de umor. Răspunsul lui pornește cu o precauție firească: comparațiile sunt greu de făcut. Dar, din ce a văzut, românii au un apetit clar pentru un anumit tip de energie.
„Noi suntem mai cu sânge latin. Umorul trebuie să fie energic, spumos. Nu am văzut să fie la foarte mare căutare printre români umorul sec sau autoironia.” Există chiar o suspiciune față de aceste forme mai reci: „De foarte multe ori românii nici nu recunosc umorul sec ca umor. «Asta nu e caterincă»”. Dacă ar fi să rămână un cuvânt care definește umor românesc, Teo spune că acela ar fi chiar acesta: caterinca, de preferat cu o țintă clară.
În schimb, ceva s-a schimbat radical: bancul. Mai exact dispariția bancului. Dar pentru Teo, dispariția acestei forme de umor nu e nostalgică, ci mai degrabă logică. Bancurile erau făcute să circule din gură în gură, nu din ecran în ecran.
„Bancul era, cred că, nu știu, 90% din tot umorul care circula pe vremuri, să zicem înainte de internet. Și internetul a cam omorât bancul, pentru că bancurile se ziceau de la unul la altul. Bancul scris își pierde foarte mult din valoare. Pentru că un banc e ca o miniscenetă. Există acolo o intonație, o regie.
Când te uiți la cineva zicându-ți un banc, îl preiei cu tot cu regie. Și știi să-l zici mai departe sau îl mai modifici, dar l-ai văzut pus în scenă. Dar un banc care e doar scris e foarte sec.
E doar textul unei piese de teatru. Nu vrei să vezi piesa de teatru decât să citești textul? E destul de greu să râzi la un banc scris, pentru că de multe ori contează foarte mult punerea în scenă. Text, intonație, energia, gesturile, tot”, spune Teo.
În privința limitelor și a sensibilităților recente referitoare la umor, Teo nu vorbește despre „political correctness”, ci despre context.
„De exemplu, aveam niște glume despre cocaină și când a apărut cazul Vlad Pascu, le-am tras un pic pe dreapta. Probabil că o să reiau materialul, dar în perioada aia oamenii erau foarte sensibili la chestia asta și era trauma proaspătă. Și, de exemplu, cred că trebuie să ții cont de context.
De anumite sensibilități care poate sunt temporare, poate e o chestie pe moment sau ceva, dar nu ai cum să… Adică, una e să fii edgy sau să vrei să provoci și alta e să fii orb și surd la ce se întâmplă în jur. E o diferență între ele”, clarifică Teo. Umorul, spune el, nu se face în vid și nu câștigă nimic din ignorarea realității imediate.
Sărbătorile nu schimbă radical felul în care românii folosesc umorul. Nu există, crede Teo, o „supapă” specială de Crăciun. E mai degrabă același mecanism care funcționează tot anul, doar că decorul diferă.
Amintirile lui de Crăciun sunt mai degrabă despre momentele de trecere, decât generatoare de momente comice. Își amintește limpede anul în care bunicul a venit costumat în Moș Crăciun și el a înțeles, aproape complet, că magia e pe ducă.
„E destul de, nu știu dacă e amuzant, dar mi-aduc aminte de primul an în care a venit bunică-miu ca Moș Crăciun și aveam o foarte puternică bănuială că e bunică-miu. A fost anul meu de cumpănă. Nu eram sigur dacă există sau nu Moș Crăciun, dar eram aproape sigur că ăla e bunică-miu, nu e Moș Crăciun, știi? Și aia îmi aduc aminte foarte clar, cumpăna aia. Eu ți-ai zis, nu puteam să zic că nu există Moș Crăciun, dar eram aproape 100% sigur că nu e ăsta”.
Restul, glumele de la masa de Crăciun în familie, veselia alimentată de șpriț, sunt lucruri care nu se povestesc, ci se trăiesc, spune el. „Veselia aia de la masă și când încep oamenii să treacă de măsline, icre și primul rând de șprițuri, aia e ceva la care trebuie să fie părtaș. Se trăiește. Toată lumea știe. Iar de la al treilea pahar de șpriț încolo, începe să devină și greșit tot ce se întâmplă și continuă fermecător”, spune Teo.
Comedy Box, platforma pe care a construit-o împreună cu alți comedianți, a împlinit doi ani. Din interior, proiectul seamănă mai puțin cu o „echipă” și mai mult cu un spațiu comun. Stand-up-ul rămâne un sport individual spune el – „suntem ca echipa de ștafetă” – dar lucrul împreună aduce o altă dinamică. Teo insistă pe ideea de deschidere: Comedy Box nu vrea să fie un grup închis, ci „un teren de joacă”.
„Asta îmi place la Comedy Box, că e o chestie la care ne-am adunat și care e colectivă. Și, de asemenea, e deschidere pentru toată lumea. Ne-ar plăcea foarte mult să fim un teren de joacă, nu echipă. Deci noi asta ne dorim – Comedy Box să fie un teren de joacă pentru toți copiii. Sunt o groază de oameni cu care am început să colaborăm.
Sursa https://www.hotnews.ro
