Acasă > Stiri Botosani > Incendiu uriaș la Bucecea: Flăcările se văd de la mare distanță, trei anexe gospodărești sunt cuprinse de foc

Incendiu uriaș la Bucecea: Flăcările se văd de la mare distanță, trei anexe gospodărești sunt cuprinse de foc

incendiu la Bucecea

Un incendiu de proporții a izbucnit în această seară la Bucecea, pe strada Lt. Muraru, în zona care duce spre Hînțești.

 

Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins trei anexe gospodărești, incendiul fiind vizibil de la mare distanță din cauza intensității focului și a coloanei de fum care s-a ridicat deasupra orașului.

 

La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani și ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.

Pentru stingerea incendiului intervin trei autospeciale, pompierii depunând eforturi pentru limitarea propagării flăcărilor la alte construcții din apropiere.

 

Amploarea incendiului a determinat deplasarea la locul intervenției și a primarului orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, care urmărește evoluția situației alături de echipele de intervenție.

 

Deocamdată nu au fost comunicate informații privind eventuale victime sau cauza producerii incendiului.