Fotografiile deosebite au fost făcute publice pe rețelele de socializare de Rangerii Prutului.
Iată mesajul transmis de reprezentanții asociației:
Prutul ne arată, în fiecare zi, de ce merită să îl protejăm.
Dincolo de problemele pe care le întâlnim în teren, există și această parte a Prutului pe care trebuie să o vedem, să o apreciem și să o păstrăm: apă, verdeață, liniște și peisaje care ne amintesc cât de important este acest râu pentru noi toți.
Astăzi (n.r. duminică) am petrecut din nou câteva ore pe malurile Prutului. Am observat, am fotografiat și am mers mai departe.
Dar protejarea Prutului nu poate fi făcută doar de cei care patrulează pe teren. Avem nevoie de întreaga comunitate.
Dacă mergeți pe Prut, bucurați-vă de natură, dar lăsați locul așa cum l-ați găsit.
Dacă vedeți gunoaie, semnalați-le.
Dacă observați ceva suspect, nu treceți nepăsători mai departe.
Prutul este al nostru, al tuturor. Să avem grijă de el împreună, a transmis asociația.