Guvernul s-a răzgândit: CÂTE persoane pot participa la nuntă sau înmormântare

 Guvernul Orban a adus o serie de modificări stării de alertă, în ședința Executivului de luni dimineață.

 

România a intrat, din 15 mai, în stare de alertă, instituită joi noapte printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU).

 

Azi, Executivul s-a reunit în ședință și a adoptat "hotărârea privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19". 

 

 

Doar 8 invitați la nuntă

 

Astfel, în perioada stării de alertă, la evenimentele private (nunți, înmormântări) nu pot participa mai mult de 8 persoane. Anterior, Guvernul stabilise că se pot organiza evenimente cu participarea a cel mult 16 persoane.

 

În Anexa 3 din hotărâre, la punctul 6, se arată că "se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 8 persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială".

 

 

”Trecem de la stare de alertă, la stare de alertă maximă”

 

Ludovic Orban a convocat pentru luni dimineață Comitetul Național pentru Situații de Urgență, dar și Guvernul, pentru a urma procedurile legale în vederea instituirii stării de alertă.

 

"Odată cu adoptarea hotărârii de guvern, continuăm practic starea de la alertă instituită prin hotărârea CNSU, dar, ca să am o exprimare plastică, trecem de la stare de alertă, la stare de alertă maximă, pentru că legea ne oferă toate pârghiile și instrumentele pentru a asigura respectarea regulilor pentru a proteja sănătatea și viața oamenilor", a spus premierul la începutul ședinței Executivului, în care a fost adoptată o HG ce prevede măsurile impuse în starea de alertă.

 

HG va fi transmisă Parlamentului pentru a încuviința starea de alertă și toate măsurile care se impun, a mai precizat Orban.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare