Anul trecut, la două luni după învestirea în funcția de manager al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, Mirel Manea s-a deplasat la Chișinău unde a perfectat un acord cu Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” din Republica Moldova.
În baza acestui protocol, cele două instituții au organizat trei spectacole care au umplut sălile: ”Carmina Burana” la Casa de Cultură a Sindicatelor și ”Beethoven 9”, atât la Botoșani, cât și la Chișinău. La finalul ”Odei Bucuriei” de la Botoșani, plină de emoții, directoarea Filarmonicii Chișinău a purtat un scurt dialog cu reporterul Botoșăneanul.
Sunt niște sentimente de înaltă încărcătură psihologică deoarece această dăruire totală, aceste splendide lucrări, pe de o parte Beethoven, Simfonia nr.9, cu oda ei, a bucuriei, pe care eu o numesc și «Oda Unirii» deoarece așa sună, iar Schiller (poetul și istoricul german Friedrich Schiller - n.r.) a scris niște versuri de o profunzime foarte mare, un îndemn spre unirea și prietenia popoarelor și Beethoven a transmis prin muzică forța acestui mesaj. Și «Rapsodia Română» de George Enescu, aici în patria lui Enescu a sunat perfect. Și la Chișinău la fel. A fost acel schimb, acel dialog cultural care s-a produs foarte frumos și Chișinău și la Botoșani și să știți că prețuim foarte mult această colaborare și acest parteneriat. Este un lucru nespus de important și managerul acestei Filarmonici, dl Mirel Manea, știe să pună accentele corect și să scoată în evidență adevăratele valori.
Sigur că nu, suntem deschiși pentru tot felul de colaborări și sunt convinsă că vom avea foarte frumoase parteneriate muzicale, dialoguri muzicale, acele duete muzicale între aceste două filarmonicii, corul, orchestra și orchestra de aici. Întotdeauna vom face lucruri care vor impresiona publicul, pentru asta lucrăm.
Botoșaniul este un oraș de suflet și de atmosferă. Întotdeauna mă simt aici ca în sânul unei familii și mă bucur că muzicienii din orchestra de aici s-au simțit foarte bine la Chișinău și chiar acum ne-au spus că au simți acea armonie între oameni. Și orașul le-a plăcut foarte mult și atitudinea și ei sunt deschiși pentru tot felul de colaborări. Și la Botoșani am avut nouă muzicieni implicați în orchestră ca să fie forța aceasta muzicală foarte serioasă. Și bineînțeles corul, care și atunci la «Carmina Burana» a fost o înfrumusețare, o bijuterie a serii. Și aici la fel, corul a multiplicat și a amplificat această stare emoțională incomparabilă cu altceva.
Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spectacol cu parfum de început de mileniu: LA concertează la Irish Pub
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Peste 1.000 de botoșăneni loviți de viroze, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Oct 15, 2024