Șerban Iftime a preluat conducerea companiei Elsaco după retragerea tatălui său.
Recent, datorită influenței politice a tatălui, a fost numit consilier prezidențial pe politici energetice.
Prezent la Gala Olimpicilor în Educație în calitate de sponsor, Serban Iftime a arătat că după numirea pe postul de consilier prezidențial încă nu a avut o discuție față în față cu președintele.
Șerban Iftime, consilier prezidențial
„Nu am purtat o discuție cu dl președinte, fac parte din departamentul de politici și urmează în perioada următoare a fi stabilită exact zona. Direcția pe care o urmărim la acest moment sau poziția pe care o am este da, în domeniul energetic”,
Nimic palpabil pe termen scurt. Însă, pe termen lung poate un ajutor mai susținut în proiecte guvernamentale ce ar putea fi destinate județului: „Asta este o problemă de cursă lungă, nimic nu se face peste noapte, trebuie să avem răbdare, să vedem cum contextul actual poate ajuta Botoșaniul. Este doar pe politicile guvernamentale și locale sunt cele care au prima dată impact asupra activității și asupra vieții botoșănenilor”.
Pentru botoșăneni, eficiența energetică pare mai greu de atins. Sau, invers. A folosi mai puțină energie pentru a obține același rezultat dar cu costuri mai mici, este o poveste trăită mai ales de cei din mediul rural, unde aproape toate locuințele încă sunt încălzite cu lemne. Iar în județul Botoșani proporția arată că mediul rural îl predomină pe cel urban, cu 60 – 40%.
„Eficiența energetică ne afectează pe toți, că vorbim de persoane care trăiesc în mediul rural, că vorbim despre persoane care trăiesc în mediul urban sau discutăm despre industrie sau utilități publice chiar, eficiența energetică ne afectează pe toți. Fiecare poate să aibă un aport în această problemă”, a mai spus Șerban Iftime.
Mai departe, Șerban Iftime a tranșat și discuțiile privitoare la o eventuală lansare a sa în politică.
Șerban Iftime, consilier prezidențial
„Eu nu am niciun fel de ambiție în zona asta, am o funcție consultativă, o funcție în care îmi utilizez expertiza și cunoștințele pentru a face lucruri mai bune”
Ca o concluzie, Șerban Iftime a mai transmis că deține o funcție consultativă și neremunerată în cabinetul prezidențial și că va contribui pe cât posibil, dacă va fi solicitat pentru adaptarea strategiei naționale în domeniul energetic.