Acasă > Stiri Botosani > Finanțare istorică! Creditul cerut de la bancă de patronii Dedeman pentru achiziția Carrefour 

Finanțare istorică! Creditul cerut de la bancă de patronii Dedeman pentru achiziția Carrefour 

Fratii Dedeman fac credit pentru cumpararea Carrefour

Banca Transilvania se pregătește să acorde un credit de aproximativ 400 de milioane de euro grupului Pavăl Holding, pentru finanțarea parțială a achiziției operațiunilor Carrefour din România, o tranzacție evaluată la 823 de milioane de euro.

 

 

Banca Transilvania discută acordarea acestui împrumut direct din bilanțul propriu, ceea ce îl transformă într-una dintre cele mai mari finanțări corporate din istoria băncii și din piața locală, scrie Ziarul Financiar.

 

Instituția este în prezent cea mai mare bancă din România și are capacitatea de a susține pe cont propriu tranzacții majore de fuziuni și achiziții, un segment dominat în mod tradițional de bănci cu capital străin.

 

Surse din piața bancară spun că Pavăl Holding analizează finanțarea și alături de alte bănci, însă Banca Transilvania este deja un partener financiar important al grupului de peste un deceniu, inclusiv pentru Dedeman.

 

După mai multe luni de negocieri, grupul francez Carrefour, prezent în România încă de la începutul anilor 2000, a anunțat în februarie semnarea unui acord pentru vânzarea operațiunilor locale către Pavăl Holding, pentru suma de 823 de milioane de euro.

 

Carrefour operează aproximativ 480 de magazine în România, în mai multe formate și sub diverse branduri, cu vânzări cumulate de circa 2,8 miliarde de euro.

 

Frații Pavăl urmează să preia atât segmentul de retail alimentar și non-alimentar, cât și zona imobiliară aflată în proprietatea grupului francez.

 

Tranzacția se află în prezent în analiza Consiliului Concurenței și este așteptată să fie finalizată în a doua parte a anului, moment în care va fi efectuată și plata.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare