O femeie în vârstă de 77 de ani a fost victima unui accident rutier produs în municipiul Botoșani, la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Colonel Tomoroveanu.
Din primele informații, accidentul s-a produs după ce șoferul unui autoturism nu ar fi acordat prioritate pietonului aflat pe trecerea de pietoni.
La sosirea echipajului medical, femeia era conștientă și cooperantă, fiind stabilă din punct de vedere hemodinamic și respirator.
Victima a fost preluată și transportată pentru investigații și îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgențe.
În urma accidentului, femeia a fost diagnosticată cu policontuzii produse prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral fără pierderea stării de conștiență și epistaxis anterior bilateral, adică sângerare nazală.
Medicii au constatat, de asemenea, contuzie toraco-abdominală, contuzie la nivelul bazinului și o contuzie a genunchiului drept.
Cazul urmează să fie cercetat de polițiști, care vor stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.