FC Botoșani și Dinamo București au încheiat luni seară pe ”Municipal” etapa a 17 – a din Superligă.
Încurajați de o galerie numeroasă, dublă față de spațiul alocat suporterilor oaspeți, ”câinii roșii” au fost la timona primei părți a jocului.
În minutul 44 golul a venit însă tot în poarta alb-roșilor, când Mailat a reluat superb, fără preluare, din marginea careului, mingea întoarsă cu capul de Kovtalyuk.
S-a intrat cu 1 – 0 la cabine.
După pauză oaspeții au căutat egalarea, însă o mare ocazie a ratat Bordeianu, în minutul 75, care a reluat slab din vole.
Dinamoviștii au înscris la faza următoare, când Opruț a băgat mingea din greșeală în poartă, centrarea sa din prima surprinzându-l pe Anestis.
Portarul grec și-a luat revanșa după încă o fază, când a apărat mingea trimisă de Perica, scăpat singur spre poartă.
După egalare, moldovenii au presat, însă Epassy a scos șutul lui Petro după o cursă spectaculoasă a mijlocașului.
În urma acestui rezultat, FC Botoșani ocupă locul al doilea din Superligă.
Leo Grozavu a mizat pe:
Anestis – Creț, Miron, Diaw, Pavlovic – Papa (58 Bordeianu), Ongenda, Petro – Mailat (69 Cîmpanu), Kovtalyuk (46 Dumiter), Mitrov (69 Bodișteanu).
Liderul galeriei FCSB: Decât să câștige ăștia, mai bine Botoșani!