FAZA ZILEI: Structură de stat de la Botoșani pe avarii, 15 acțiuni într-un an… că atât a fost în rezervor – VIDEO 

Paul Vieru, consilierul din compartimentul biodiversitate și arii naturale protejate de la Direcția Județeană de Mediu a destins atmosfera la ședința Colegiului Prefectural. 

 

Răspunsurile sale la întrebările prefectului Raluca Curelariu au stârnit hohote de râs la propriu. 

 

La un moment dat, așa cum procedează la aceste întâlniri lunare, Raluca Curelariu s-a interesat despre motivul pentru care la nivelul acestei structuri de stat a scăzut numărul acțiunilor anuale. 

 

Ce aș vrea să înțeleg din aceste acțiuni organizate, avem 15 acțiuni organizate sau rapoarte de monitorizare. Sunt cu 30 mai puține față de anul 2024 și aș vrea să înțeleg de ce avem o scădere așa de accentuată”, a întrebat prefectul Raluca Curelariu.

 

Paul Vieru a răspuns impasibil:

 

„E simplu. Conform normativelor, noi trebuie să facem, fiecare arie protejată să o monitorizăm cel puțin o dată pe lună. Ori 12 luni, vă dați seama că nu avem nicio șansă să ajungem acolo. Nu am avut combustibil”.

 

Raluca Curelariu: „Poftim?!”

 

„Exact ce ați auzit, nu avem combustibil”, a fost răspunsul la fel de imperturbabil. 

 

„În 2024 ați avut 45 de acțiuni organizate, în 2025 ați avut 15 în loc de 45, iar explicația este că nu ați avut combustibil...”, a continuat prefectul. 

 

„Și oameni, pentru că noi participăm, foarte mult folosim voluntarii. Studenți sau cadre didactice de la facultăți, facem cu ei contract și ne ajută”. 

 

Întregul dialog în materialul video de mai jos

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare