Angajații unei structuri de stat s-au „plâns” prefectului că nu au bani de carburant pentru mașinile instituției pentru a-și desfășura toate activitățile din teren.
Acolo unde însă anumite verificări sunt obligatorii, se mai întâmplă să se deplaseze cu mașina contribuabilului.
Este vorba despre cei din compartimentul biodiversitate și arii naturale protejate al Direcției Județene de Mediu.
În ultima ședință a Colegiului Prefectural când au prezentat un raport de activitate s-a adus în discuție și procedura de avizare.
Paul Vieru, consilier compartimentul biodiversitate și arii naturale protejate
„În cadrul procedurii desfășurate la nivelul Direcției Județene de Mediu Botoșani, adică procedura de reglementare, nu ne limităm doar la redactarea punctelor de vedere sau la emiterea acordurilor și avizelor ci și la deplasările pe teren. Și aici, vedeți că mașina nu e noastră...”
În cadrul raportului era surprinsă o imagine (foto sus) care a fost analizată și de prefectul Raluca Curelariu: „Aseară când mă uitam la prezentarea dv. chiar mă gândeam: uite ce mașină au cei de la Arii Protejate”.
„Exact! Mașina nu e a noastră, a venit cineva...deși aș zice că nu este corect pentru că o dată mergând cu mașina beneficiarului, pot apărea conflicte de interese. Dar treaba trebuie să ne-o facem”, a fost de acord Paul Vieru despre ridicolul situației care este însă creat de lipsa bugetului necesar pentru unitățile de stat.
În unele cazuri, anumite amplasamente pentru care se solicită aviz trebuie verificate și de două ori.