Muzeul Județean Botoșani organizează, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchianˮ Botoșani, expoziția comemorativă „Eugen Ispir (1909-1974) – 50 de ani fără artist”, care va putea fi vizitată în perioada 6 noiembrie 2024 – 8 ianuarie 2025.
Vor fi expuse peste 60 de creații ale artistului, unele prezentate în premieră. Sunt lucrări realizate în diverse tehnici: pictură, grafică, ceramică și rășini sintetice, cu o tematică variată (portret, peisaj urban, peisaj rural și artă abstractă), aflate în patrimoniul muzeal botoșănean.
Eugen Ispir a avut un rol deosebit pentru arta plastică botoșăneană, fiind cel care, alături de profesoara Ileana Turușancu, a organizat, în 1960, prima pinacotecă publică. Intrat pe nedrept într-un con de umbră, a fost o personalitate complexă în peisajul artelor vizuale românești din secolul XX. S-a afirmat prin tehnica interdisciplinară, abordând cu aceeași dexteritate pictură și grafică, dar și ceramică, sticlă și sculptură. De asemenea, a realizat și lucrări de artă decorativă la Complexul Țiglina din Galați și la spitalele din Slobozia și Târgu Neamț.
Născut în 1909 la Văratec, județul Neamț, Eugen Ispir a studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași, la clasa profesorului Ștefan Dimitrescu. În 1932, anul absolvirii Academiei, a debutat cu articole și caricaturi la „Cuvântul liber”, dar a colaborat și cu numeroase alte publicații ale vremii. A întreprins călătorii de studii în Italia (1937), Franța (1938), Ungaria, Iugoslavia (1947) și Turcia (1970). A publicat două volume: „Zdroboleanca” (Editura Cugetarea, 1932) şi „Străjerul din Cuibul doi” (1935). A încetat din viață la București, în 1947.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 6 noiembrie 2024, ora 16:00. Intrarea este gratuită. Evenimentul este curatoriat și va fi prezentat de Liviu Șoptelea.
Taxă de vizitare: 3 lei pentru copii, elevi și studenți, pensionari, persoane cu dizabilități, grupuri și 6 lei pentru adulți.
Program de vizitare: zilnic între orele 9:00-16:30, cu excepția sărbătorilor legale.
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Mesajul Poliției Române pentru elevi, profesori și părinți: Ce au simțit ei? O lecție dureroasă
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Doi judecători cu funcții de conducere la Tribunalul Botoșani se pensionează
Oana Sava
Dec 05, 2024
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat: CINE este noua iubită a tânărului
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile