Premierul desemnat Eugen Tomac se întâlnește astăzi cu președintele Nicușor Dan pentru a discuta despre demersurile necesare obținerii votului de învestitură pentru Guvernul său. În paralel cu negocierile pentru cele 233 de voturi, Tomac continuă discuțiile privind patru portofolii importante, unde încă nu a stabilit titularii.
Eugen Tomac a avut discuții și cu parlamentari neafiliați, precum și cu o parte dintre parlamentarii Minorităților Naționale. Acesta a declarat, în Parlament, după întâlnirea cu minoritățile, că dorește să găsească, împreună cu partidele politice, un compromis pentru a debloca „situația extrem de complicată în care se află România”.
Tomac respinge varianta ca miniștrii din cabinetul său să fie apropiați de partide, afirmând că este dispus să negocieze inclusiv cele patru portofolii, unde alegerea sa a generat acuzații, inclusiv din partea prim-vicepreședintelui PNL Ciprian Ciucu, că aceștia sunt apropiați de PSD.
Este vorba despre Vladimir Ionaș (propunerea pentru Dezvoltare), Nicolae Istudor (propunerea pentru Agricultură), Ionuț Mașala (propunerea pentru Transporturi) și Diana Morar (propunerea pentru Muncă).
„Am spus cât se poate de clar că îmi doresc ca acest Guvern să fie format din specialiști, oameni cu experiență, oameni care să poată gestiona ministerele pentru care i-am propus. Unde există neclarități, sunt dispus să vorbesc cu partidele și să facem modificări”, a declarat premierul desemnat.
Sursa https://www.hotnews.ro