De la fotografia făcută la 10 ani cu doi polițiști, la uniforma purtată astăzi cu mândrie.
Uneori, un singur moment din copilărie poate schimba un destin.
La doar 10 ani, Cătălina, fascinată de uniforma de poliție, a participat la o activitate preventivă organizată de polițiști. La final, și-a dorit o fotografie alături de ei, fără să știe că acel moment avea să devină începutul unei povești de succes.
Zece ani mai târziu, în calitate de studentă a Academiei de Poliție, i-a întâlnit din nou. De această dată, nu mai era copilul care privea cu admirație uniforma, ci o purta chiar ea, alături de cei care i-au inspirat visul.
Fotografia păstrată cu grijă de familie a devenit, peste ani, simbolul unui vis împlinit. Emoția și admirația copilului de atunci s-au transformat în responsabilitatea unei tinere care se pregătește să îmbrățișeze una dintre cele mai nobile profesii.
În curând, Cătălina va deveni polițist criminalist.
Dacă și tu îți dorești o carieră în Poliția Română, începe să te pregătești pentru următoarea sesiune de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru mai multe informații urmăriți site-ul I.P.J. Botoșani, secțiunea „Carieră”, unde vor fi postate toate anunțurile privind locurile disponibile din școlile de poliție.