Acasă > Stiri Botosani > Elsaco a modernizat cu peste 200 de milioane de euro CET-uri în două mari orașe din țară

Elsaco a modernizat cu peste 200 de milioane de euro CET-uri în două mari orașe din țară

cet palas constanta

Noul CET din Constanța a fost racordat la Sistemul Energetic Național. Centrala va rămâne în probe până la sfârșitul anului și ar urma să funcționeze la capacitate maximă de la 1 ianuarie 2027.

 

 

Modernizări pe bani europeni

 

 

CET Palas din Constanța a fost racordat vineri la Sistemul Energetic Național, la sfârșitul lunii august, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan.

 

Ilie Bolojan, prim-ministru

„Transelectrica şi Reţele Electrice România au emis astăzi acceptul şi notificarea de punere sub tensiune pentru două proiecte importante finanţate prin PNRR: CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad. Cele două noi centrale sunt, de astăzi, racordate la Sistemul Energetic Naţional, iar din punct de vedere al finanţării proiectele sunt considerate finalizate”,

 

În următoarele luni vor fi realizate probele și operațiunile necesare punerii în funcțiune, astfel încât centralele să poată lucra în regim normal în sezonul rece.

 


La Constanța a produs prima gigacalorie

 

 

La ultima ședință a Consiliului Local Constanța, primarul Vergil Chițac a declarat că noua centrală a produs deja prima gigacalorie.

 

Instalațiile vor rămâne însă în probe până la 31 decembrie 2026, iar funcționarea la capacitate maximă este programată pentru 1 ianuarie 2027.

 

Noua centrală are o capacitate instalată în cogenerare de 97 MW: 52 MW electrici și 45 MW termici. În plus, proiectul include patru cazane de apă caldă, cu o capacitate totală de 100 MW termici, două cazane de abur și un acumulator de căldură.

 

 

Mai multe companii din Botoșani implicate în uriașa lucrare

 

 

Contractul pentru proiectarea și execuția centralei a fost câștigat de o asociere condusă de Elsaco Electronic SRL. Alături de aceasta se află Elsaco Engineering și Vestra Industry, iar din echipa proiectului au făcut  parte, în calitate de subcontractanți, Energomontaj, Aquaterm Green Energy, Electro-Alfa International și Alrosel Project.

 

La procedura de achiziție publică a fost depusă o singură ofertă.

 

Valoarea contractului de lucrări semnat în martie 2024 a fost de 581.311.113 lei fără TVA, respectiv aproape 692 de milioane de lei cu TVA, echivalentul a circa 132 de milioane de euro.

 

CET Hidrocarburi Arad a fost modernizat tot de grupul ”Elsaco”. Mai multe detalii despre lucrări găsiți AICI:

 

Grupul Elsaco se apropie de finalizarea unui nou CET la Arad, de 80 de milioane de euro