Acasă > Naţional > Elev mort fulgerător în curtea școlii, sub privirile colegilor 

Elev mort fulgerător în curtea școlii, sub privirile colegilor 

elev mort in curtea scolii.

Un elev de clasa a VIII-a din Bacău a murit, după ce i s-a făcut rău în timpul pauzei. În ciuda eforturilor medicilor, pentru copil nu s-a mai putut face nimic.

 

Elevul nu era cunoscut cu probleme medicale. Conducerea școlii a anunțat autoritățile, iar polițiștii fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat. Trupul urmează să fie supus unei autopsii în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

 

Inspectoratul Școlar Județean a fost informat de conducerea unității de învățământ cu privire la faptul că unui elev din clasa a VIII-a i s-a făcut rău în incinta școlii, în timpul pauzei. Cadrele didactice au intervenit prompt, acordând primul ajutor și solicitând serviciul de ambulanță. La sosirea echipajului medical a fost solicitată și intervenția unei a doua ambulanțe, cu medic, scrie observatornews.ro

 

Elevul a fost supus manevrelor de resuscitare de către echipajele medicale, însă, din nefericire, a fost declarat decesul. Ulterior, la fața locului s-au deplasat organele de cercetare criminalistică, urmând ca împrejurările și cauza decesului să fie stabilite de instituțiile competente. Potrivit informațiilor transmise de unitatea de învățământ, nu existau antecedente medicale cunoscute în cazul elevului decedat.