Șefa PSD, la urne alături de soț: Am votat pentru un bun român GALERIE FOTO

Dacă la alegerile europarlamentare a evitat să facă publice ora și locul în care votează, dată fiind strategia adoptată la acea dată de conducerea centrală, astăzi Doina Federovici și-a exercitat dreptul constituțional în prezența presei.

 

Lidera județeană a social-democraților a votat la ora 12:00, la secție 66 de la Școala 1, alături de soțul său Dinu.


”Am votat pentru singurul candidat care din punctul nostru de vedere va asigura în perioada următoare tot ceea ce am făcut noi bun până în acest moment: creșterile de venituri, realizarea de investiții în județul Botoșani și în întreaga țară. Am votat pentru un bun român, pentru candidatul care va implementa tot ceea ce am promis noi în campania electorală”,


Doina Federovici, senator PSD.


Președintele PSD Botoșani a adăugat că România are nevoie de un președinte care să lupte pentru toți românii, ”nu doar pentru cei pe care îi votează la un moment dat”.


Dată fiind ziua însorită, parlamentara și-a exprimat speranța într-o prezență bună la urne.  


”Botoșănenii, ca de fiecare dată, vor fi înțelepți și vor alege cu inima”,


Doina Federovici, senator PSD.


Declarația oficială a acesteia a durat mai puțin de un minut, explicând că a tot transmis în campania electorală mesajul partidului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare