După scandalul cu impresarul unui jucător de la FC Botoșani, FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

 

„În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le întâlnim și în alte domenii precum traficul de persoane, traficul de droguri sau spălare de bani. Deci astea sunt rețelele din spate. Iar noi o dată ce am pornit acest război nu ne vom opri, pentru că mai presus de orice e integritatea jocului de fotbal. Și după primele cazuri cred că statul român ar trebui să modifice codul penal astfel încât trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal. Pentru că în momentul de față nu avem o asemenea prevedere. Sunt țări care și-au modificat codurile penale. Dacă s-ar modifica și la noi, inclusiv statului i-ar fi mult mai ușor să ne sprijine în acest efort comun de a apăra integritatea fotbalului” a declarat Burleanu, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF.

Oficialul FRF a precizat că în afara agentului FIFA Cătălin-Viorel Sărmășan, suspendat pentru implicarea în pariuri, comisiile federației mai au și alte cazuri de jucători, arbitri și membri ai staffurilor tehnice ale unor echipe.

„Pot să confirm că suntem în mijlocul audierilor și că avem jucători, arbitri și membrii ai staffurilor tehnice care sunt implicați în pariuri ilegale în fotbalul românesc în eșaloanele inferioare. Avem un parteneriat cu Poliția Română care funcționează perfect, dar și cu Procuratura, astfel că în perioada următoare ne așteptăm și la alte decizii din partea comisiilor FRF. În ce direcție, nu știm. În ceea ce privește cazul Sărmășan, vorbim de o decizie în primă instanță. Deci persoana în cauză are dreptul la recurs și apoi TAS. Însă mesajul nostru e foarte ferm: integritatea jocului de fotbal este cel mai important aspect. Și nu vom abdica de la el, indiferent despre cine este vorba” a afirmat Răzvan Burleanu.

Agentul FIFA Cătălin-Viorel Sărmășan a fost sancționat, la finalul lunii ianuarie, de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ''cu măsura interzicerii oricărei activități legale de fotbal pentru un an și cu o penalitate sportivă de 150.000 lei'' pentru implicarea sa în pariuri.

Printre jucătorii manageriați de Sărmășan se numără Cătălin Cîrjan (Dinamo), Zoran Mitrov (FC Botoșani), Dennis Politic (FCSB), Omar El Sawy (Universitatea Cluj), David Miculescu (FCSB), Andrei Gheorghiță (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Betis Sevilla) etc.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare