Un imobil aparținând societății Median SRL, companie cu aproape trei decenii de activitate în municipiul Botoșani, a fost scos din nou la licitație publică în cadrul unei proceduri de executare silită.
Este vorba despre cel de-al treilea termen de licitație, organizat de Biroul Executorului Judecătoresc Sînziana Secrieru, care va avea loc pe 19 august 2026, de la ora 11:00.
Imobilul este situat pe strada Petru Maior nr. 1 din municipiul Botoșani și este compus dintr-un teren intravilan în suprafață de 316 metri pătrați și o construcție ridicată în perioada 2007 – 2009.
Potrivit raportului de evaluare, la parterul clădirii au funcționat o carmangerie și un magazin alimentar, iar nivelurile superioare au fost utilizate ca locuință și spații administrative.
Vânzarea are loc în cadrul unui dosar de executare silită deschis la solicitarea creditorului Lande Platform Rum SRL. Documentele de executare arată că asupra imobilului sunt înscrise mai multe sarcini și ipoteci.
Median SRL a fost înființată în februarie 1996 și are sediul în municipiul Botoșani. Societatea desfășoară activități de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Ultimele date financiare arată însă o diminuare a activității companiei.
În anul 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 1.573.771 de lei și un profit de 21.862 de lei, în scădere față de anul precedent, când cifra de afaceri depășea 1,78 milioane de lei.
Și numărul angajaților s-a redus semnificativ. Dacă în 2021 societatea avea nouă salariați, în 2024 aceasta mai figura cu doar trei angajați.
Licitația publică va avea loc miercuri, 19 august 2026, la sediul Biroului Executorului Judecătoresc Sînziana Secrieru din municipiul Botoșani.
Persoanele interesate de achiziționarea imobilului trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege și de publicația de vânzare, inclusiv depunerea garanției de participare înainte de termenul stabilit pentru licitație.