Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune amplă a polițiștilor pentru combaterea faptelor în domeniul silvic.
Pe 14 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoșani împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava au efectuat o verificare pe linia respectării normelor legale în domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos la o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul silvic, din localitatea Săveni.
În urma comparării dintre stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0 și cel identificat și inventariat în administrarea agentului economic, a rezultat faptul că societatea nu a deținut în depozit cantitatea de 75 metri cubi de material lemnos în valoare de 54.000 lei, depășind 20 % raportat la stocul scriptic.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de articolul 151, alin. (1) din Codul Silvic, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție procedurală.