Președintele american Donald Trump a declarat duminică că este pregătit să treacă la o a doua etapă a sancționării Rusiei. Această declarație reprezintă cea mai clară indicație de până acum că ar putea intensifica măsurile împotriva Moscovei sau a cumpărătorilor săi de petrol, pe fondul războiului din Ucraina, notează Reuters.
Trump a amenințat în repetate rânduri Rusia cu noi sancțiuni, însă a amânat implementarea acestora în timpul negocierilor de pace.
Întrebat de un jurnalist la Casa Albă dacă este pregătit să treacă la „a doua etapă” a sancțiunilor împotriva Rusiei, Trump a răspuns afirmativ: „Da, sunt”. Detalii suplimentare nu au fost oferite.
Președintele american s-a arătat frustrat de eșecul de a opri luptele, după ce inițial prezisese că va putea pune rapid capăt războiului din Ucraina, odată cu preluarea mandatului în ianuarie.
Casa Albă nu a răspuns imediat, duminică, la o solicitare de comentarii privind pașii avuți în vedere de președinte.
Sursa https://www.hotnews.ro