Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat marți că Prefectura Timiș a emis ordinul prin care a fost sancționat cu 10% din salariu, măsură luată după ce liderul USR a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, care l-a declarat în conflict de interese.
„Azi am primit sancțiunea oficială pentru ”conflictul de interese” din 2020 constatat de ANI. Prefectura Timiș a emis ordinul prin care mi se taie 10% din salariu pentru următoarele 6 luni. Așa spune legea. Iau act de această sancțiune cu capul sus. Dreptul și dreptatea nu sunt întotdeauna același lucru”, a spus edilul într-un mesaj pe Facebook.
Fritz a precizat în declaratia de avere din decembrie 2024, aferentă anului fiscal precedent, că are o indemnizație anuală de la primărie de 203.910 lei, ceea ce înseamnă că a încasat un salariu lunar de aproximativ 17.000 de lei.
El a subliniat că nu ar fi încălcat legea, invocând că el doar și-a îndeplinit îndatoririle pentru un act care a fost elaborat înainte să preia mandatul de primar.
„Fapta imputată este că am supus la vot în Consiliul Local un PUZ care a fost elaborat în întregime înainte să ajung primar. Dacă nu m-ar fi pus, cu nume și prenume, pe lista neagră a dușmanilor justiției (apropo de amenințări), poate aș fi putut să cred că am avut parte de un proces echitabil, dincolo de o mulțime de ciudățenii procedurale. Dar prea evidentă a devenit campania dusă de PSD, care controlează ANI și o parte din justiție, împotriva votului timișorenilor pentru primar”, a acuzat liderul USR.
Fritz a mai susținut că social-democrații „au mințit” că sancțiunea prevăzută de lege pentru conflictul de interese este încetarea mandatului, „ deși în 2023 prefectul PSD de Timiș l-a sancționat pe primarul PSD din Recaș găsit în conflict de interese exact cu diminuarea indemnizației pe care am primit-o și eu azi”.
Primarul Timișoarei a mai acuzat PSD că acum încearcă să schimbe legislația astfel încât să fie introdusă sancțiunea despre care „au mințit”.
„Dacă PSD își dorește, împreună cu AUR, poate să înceteze mandatul primarului chiar în orașul libertății. Deși e vădit neconstituțional (Art. 15: ”Legea dispune numai pentru viitor”)”, a precizat Fritz. El a adăugat că nu va ceda și nu va renunța la fotoliul de primar.
Sursa https://www.hotnews.ro