Acasă > Naţional > Doliu în rândul salvatorilor: Pompier mort la doar 45 de ani 

Doliu în rândul salvatorilor: Pompier mort la doar 45 de ani 

Doliu în rândul salvatorilor: Pompier mort la doar 45 de ani 

Este doliu în rândul salvatorilor din România. 

 

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt aduce, cu profundă durere, un ultim omagiu celui care a fost, timp de peste 19 ani, parte din familia pompierilor olteni, Plutonier adjutant Mihăilescu Adrian-Iliuță, plecat dintre noi, fulgerător, la doar 45 de ani.

 

Încadrat la Stația de Pompieri Stoenești, pe funcția de subofițer operativ principal, colegul nostru și-a îndeplinit misiunile cu profesionalism, onoare și devotament față de cetățeni, colegi și arma pompierilor.

 

Suntem alături de familia îndurerată și de cei apropiați, în aceste momente de grea încercare. Adrian va rămâne veșnic în amintirea noastră ca un pompier dedicat și un om de aleasă calitate. 

 

Trupul neînsuflețit va fi depus astăzi, 18 martie, la locuința din comuna Scărișoara.

 

Înmormântarea, cu onoruri militare, va avea loc joi, 19 martie, de la ora 13.00, la Biserica „Sfântul Nicolae” din comuna Scărișoara, a transmis ISU Olt. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare