Administrația locală din Botoșani este în doliu după trecerea în neființă a lui Valentin Nechifor, șofer în cadrul Primăriei municipiului.
Acesta s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani.
Potrivit informațiilor, bărbatul suferea de afecțiuni cardiace, decesul survenind în urma unui infarct.
Valentin Nechifor era cunoscut în rândul colegilor din administrația locală, fiind apreciat pentru seriozitatea și implicarea sa în activitatea de zi cu zi. De asemenea, acesta era fratele fostului prefect Dan Nechifor.
Trupul neînsuflețit a fost depus la capela cimitirului Eternitatea, unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu.
Moartea sa a lăsat un gol în rândul colegilor și al celor apropiați, care transmit mesaje de condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!