Acasă > Stiri Botosani > Doi frați din Botoșani au furat șapte zile la rând băutură dintr-un hypermarket 

Doi frați din Botoșani au furat șapte zile la rând băutură dintr-un hypermarket 

Doi frați din Botoșani au furat șapte zile la rând băutură dintr-un hypermarket 

Cele două persoane au fost reținute de polițiști. 

 

Furt din hypermarket

 

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție au dispus reținerea a două persoane, în cadrul unui dosar penal, acestea fiind bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, comise în incinta unui hypermarket din municipiul Brașov.

 

Activitățile de cercetare ale polițiștilor au demarat după ce, în cursul lunii februarie, persoane necunoscute ar fi sustras în repetate rânduri băuturi alcoolice de valoare din incinta unei societăți comerciale, fără a fi depistate la momentul săvârșirii faptei de către personalul unității.

 

Astfel, în baza investigațiilor efectuate, la data de 2 martie, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul structurilor operative ale Secției 5 Poliție Brașov au surprins în flagrant delict două persoane, imediat după ce ar fi sustras mai multe produse alcoolice din incinta hipermarketului.

 

 

Băutură luată de pe rafturi 

 

Cele două persoane din județul Botoșani, un bărbat de 20 de ani, însoțit de fratele său minor, de 16 ani, ar fi luat de pe rafturi mai multe sticle de băuturi alcoolice și alte produse și ar fi încercat să iasă din magazin fără să achite contravaloarea acestora.

 

După ce au trecut de zona caselor de marcat, cei doi au fost interceptați de polițiști, iar bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate.

 

În continuarea cercetărilor, în urma analizării imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video, polițiștii au stabilit că, în perioada 11 – 18 februarie 2026, bărbatul de 20 de ani ar mai fi comis alte fapte de furt, folosind un mod de operare similar, iar prejudiciul total cauzat unității economice este estimat la aproximativ 9.000 de lei, potrivit bizbrasov.ro

 

În cauză, dat fiind materialul probator, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 20 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, precum și față de minorul de 16 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și au luat măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

 

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale la finalizarea acestora.

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare