Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, vorbește despre „doi foști miniștri ai Sănătăţii care s-au remarcat nu prin reforme, ci prin inacțiune, ba nu, prin decizii care au tras sistemul și mai mult în jos”.
Reacția Oanei Gheorghiu vine după ce Alexandru Rafila și Florian Bodog au încercat să blocheze, într-o ședință internă a PSD, propunerea lui Alexandru Rogobete ca șefii de secție din spitale să dea concurs și să nu mai fie propuși direct de UMF, conform informațiilor din interiorul PSD relatate de HotNews.
Rafila și Bodog „pun acum bețe în roate mai tânărului lor coleg de partid (Alexandru Rogobete – n.red.), care încearcă să scoată dictatura universităților din procesul de numire a șefilor de secție”, scrie Oana Gheorghiu, într-o postare pe Facebook.
„Reformă? Suntem de acord, dar să nu se schimbe nimic. Cam așa doresc domnii Rafila și Bodog”, adaugă Oana Gheorghiu.
Inițiativa lui Alexandru Rogobete ca șefii de secție din spitale să nu mai fie propuși direct de Universitățile de Medicină și Farmacie, cum se întâmplă în prezent, ci să dea concurs, a stârnit scandal în ședința de luni a Biroului Permanent Național al PSD. Doi foști miniștri ai Sănătății – Alexandru Rafila și Florian Bodog – s-au opus măsurii.
Primul care a luat cuvântul în ședința PSD de luni și a anunțat că se opune măsurii Guvernului a fost Florian Bodog, fost ministru al Sănătății între ianuarie 2017 și ianuarie 2018. Bodog a susținut, spun surse din PSD care au participat la ședința, că „nu este normal” ca actualul ministru al Sănătății să propună o astfel de măsură, pe care Universitățile de Medicină și Farmacie nu o susțin.
Sursa https://www.hotnews.ro