„Superman Challenge”, provocarea care circulă pe TikTok, face victime și la Botoșani.
Doi elevi din Botoșani au ajuns la spital din cauza provocării care circulă pe TikTok.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) este vorba despre doi elevi din Leorda și Gorbănești.
Băiatul din Leorda nu necesită intervenție chirurgicală și va fi externat.
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
„A fost internat un copil în vârstă de 11 ani din localitatea Leorda cu fractura bilaterală la membrele superioare ca urmare a provocării pe TikTok.”
Cazul de la Gorbănești a fost semnalat joi dimineață la IȘJ Botoșani.
Încă de marți, 3 decembrie 2024, șeful educației botoșănene a făcut un apel către părinți și cadre didactice.
„Având în vedere că în această perioadă ne confruntăm cu un fenomen îngrijorător, în urma apariției pe rețeaua de socializare TikTok a unei provocări numite ,,Superman Challenge", fac un apel la atenție maximă și rog insistent părinții și cadrele didactice să urmărească și să observe îndeaproape atât comportamentul copiilor, cât și modalitatea în care aceștia se raportează la mediul virtual. Ne dorim cu toții să evităm producerea unor situații grave sau a unor accidentări severe în rândul elevilor, de aceea urmărim să prevenim astfel de cazuri și subliniem importanța supravegherii responsabile a conduitei copiilor!”, a transmis Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
A fost cutremur în România: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile