Discuții în plen cu copii ținuți în frig la Colegiul Asachi: Dacă vrei să ai căldură trebuie să o porneștiVIDEO 

Elevii și profesorii de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi au îndurat frigul în clase timp de două săptămâni. 

Unii copii au postat pe rețele de socializare cum vin cu păturile la școală, în condițiile în care în clase erau 9 grade. 

 

Economie la căldură 

 

Unii dintre copii au povestit neoficial că le-ar fi transmis profesorilor și conducerii despre faptul că nu pot învăța în frig. 

Și li s-a răspuns că trebuie să se îmbrace mai gros. După ce pe rețelele de socializare au apărut informațiile despre frigul din clase, elevii care au postat fotografiile ar fi în risc de scădere a notei la purtare, pe motiv că ar fi adus atingere imaginii liceului. 

Inclusiv de la Inspectoratul Școlar s-ar fi trimis o echipă care ar fi constatat că într-adevăr în clase era frig. 

 

Discuții în acest sens au fost ridicate și astăzi la ședința de Consiliu Local de către Relu Chiriac, consilier PNL. Primarul a răspuns. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

„Avem reprezentanți în Consiliul de Administrație din partea Consiliului Local, din câte știu eu sunt doi colegi, cred că s-a echilibrat, unul de la PSD, unul de la PNL. Iar problemele acestea cu robineți, termometru, termostat cred că țin de conducerea școlii și se poate implica și CA. Au un buget distinct, bunuri și servicii de unde pot cumpăra robineți. Dacă vreți neapărat să urmărim noi, putem să o facem dar consider că ține de conducerea școlii. Noi ne asigurăm să aibă aceste școli agent termic și vă garantez că lucrurile sunt în regulă din acest punct de vedere”,

 

„Dacă vrei căldură, trebuie să o pornești”

 

 

Colegiul Asachi beneficiază de căldură furnizată de Modern Calor. Primarul l-a contactat la directorul societății de termoficare care ar fi explicat că agentul termic este furnizat în baza unui grafic transmis de reprezentanții unității de învățământ.

Iar căldura poate fi pornită sau oprită chiar și de către personalul liceului. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

„După ce au apărut aceste discuții și am verificat, operatorul mi-a transmis că lucrurile sunt foarte simple: dacă vrei să ai căldură trebuie să o pornești. Dacă e frig în clase, nu ai pornit căldura. Sistemul funcționează perfect. Acum de ce nu au pornit ei sistemul, de ce au făcut economie, ține de ei. Apreciez oricum interesul dv. dar este puțin derizoriu ceea ce cereți Primăriei și Consiliului Local, aici în ședință”,

 

Relu Chiriac a dorit să știe cine plătește agentul termic și dacă astfel Primăria poate fi răspunzătoare pentru faptul că se dorește să fie făcute economii la facturi: „Nu plătim noi, plătește școala din costul per elev”, a răspuns primarul Cosmin Andrei. 

 

Între timp lucrurile s-au remediat iar la acest moment există căldură la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi. 

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare