Deputatul Alexandrin Moiseev: Basarabia e România, iar viitorul ei nu poate fi decis de propaganda fricii

Este o campanie construită pe frică, manipulare și pe interesul Kremlinului de a păstra Republica Moldova într-o zonă gri, vulnerabilă și controlabilă, susține deputatul de Botoșani Alexandrin Moiseev într-o postare pe rețelele de socializare. 

 

Redăm mai jos integral punctul de vedere al deputatului: 

 

Basarabia e România. Iar viitorul ei nu poate fi decis de propaganda fricii. Astăzi, Republica Moldova are în față două direcții clare.

 

Prima direcție este aderarea la Uniunea Europeană ca stat independent. Este o cale corectă, dar grea, lungă și expusă permanent riscului sabotajului intern din partea forțelor pro-rusești dirijate de Moscova. Nimeni nu poate garanta că aceste forțe nu vor manipula din nou alegerile și nu vor readuce Republica Moldova sub influența directă a Kremlinului.

 

A doua direcție este Unirea cu România. Aceasta este calea sigură, rapidă și ireversibilă către Uniunea Europeană, NATO, securitate și prosperitate. Prin Unire, granița UE se mută dincolo de Nistru, iar orice amenințare externă devine imposibilă. Dispare definitiv riscul ca Republica Moldova să fie transformată într-o platformă de destabilizare sau într-un nou front al războiului care astăzi devastează Ucraina.

 

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: astăzi, Republica Moldova nu are certitudinea că va avea în 2028 un lider pro-european cu forța și legitimitatea necesară pentru a învinge mașinăria propagandistică și electorală pro-rusă. Într-un scenariu negativ, ne putem trezi cu o conducere ostilă interesului național și european, iar consecințele ar fi dramatice pentru securitatea întregii regiuni.

De aceea, soluția democratică, legitimă și istorică este organizarea unui referendum pentru Unire.

Dacă vom duce o campanie serioasă, sinceră și bazată pe adevăr, rezultatul poate fi unul favorabil, estimat între 55% și 60%. Acest rezultat ar reprezenta voința clară a românilor de peste Prut și ar oferi legitimitatea necesară pentru a pune pe masa marilor capitale europene decizia istorică a reîntregirii naționale.

 

Unirea nu este doar un ideal. Este o soluție practică. Înseamnă salarii mai mari, pensii mai sigure, investiții masive în infrastructură, spitale moderne, școli mai bune și o economie integrată într-una dintre cele mai puternice piețe din lume. Beneficiile Unirii se vor simți direct în viața de zi cu zi a oamenilor.

Istoria ne-a despărțit. Dar viitorul ne poate reuni.

Dinspre Est au venit deportări, frică și sărăcie. Dinspre Vest, prin România, vine pacea, libertatea, securitatea și prosperitatea.

Totul depinde de noi. Dacă avem curaj, dacă spunem adevărul și dacă ducem mesajul Unirii în fiecare casă, în fiecare sat și în fiecare oraș, Unirea nu este doar posibilă. Este un drept al românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

 

Deputatul Moiseev, la începutul sesiunii parlamentare: Să lăsăm deoparte disputele politice sterile

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Medicii, exasperați de chatboți și aplicații AI!

Redacția Botoșăneanul

Feb 09, 2026