Acasă > Sanatate > Alarmant: De ce mor tot mai mulți tineri în Europa de Est

Alarmant: De ce mor tot mai mulți tineri în Europa de Est

Alarmant: De ce mor tot mai mulți tineri în Europa de Est

 

Ratele mortalității în rândul tinerilor adulți au crescut în Europa de Est în ultimul deceniu, în ciuda scăderii ratelor globale ale deceselor, relatează Politico.

Consumul de droguri, suicidul și războiul se numără printre cauzele de deces aflate în creștere în Europa de Est. De asemenea, cutremurele și dezastrele legate de climă au contribuit la creșterea ratelor mortalității în regiune.

Raportul Global Burden of Disease, publicat duminică în revista The Lancet și prezentat la Summitul Mondial al Sănătății de la Berlin, a analizat date din peste 200 de țări și teritorii. Studiul a estimat principalele cauze ale îmbolnăvirilor, mortalității și deceselor premature la nivel mondial între 1990 și 2023.

Între 2000 și 2023, s-a înregistrat o creștere notabilă a deceselor în rândul tinerilor adulți din Europa de Est, cauzate de HIV, autovătămare și violență interpersonală. În Europa Centrală, decesele provocate de tulburări psihice și de tulburări de alimentație au crescut considerabil în rândul adolescenților de-a lungul ultimului deceniu.

Această situație reflectă o tendință globală: o creștere a tulburărilor de sănătate mintală, cu ratele mondiale ale anxietății crescând cu 63%, iar cele ale depresiei cu 26%. Un studiu național realizat în România anul acesta arată că unul din doi adolescenți sau tineri din țara noastră s-a confruntat cu depresia sau anxietatea în ultimele luni.

„Creșterea depresiei și a anxietății este foarte îngrijorătoare”, a declarat pentru Politico Chris Murray, coautor al raportului Global Burden of Disease și director al Institutului pentru Metrici și Evaluare în Sănătate (IHME) din cadrul Universității din Washington. El a subliniat necesitatea de a înțelege cauzele acestei creșteri.

Raportul indică și tendințe pozitive: ratele globale ale mortalității au scăzut cu 67% între 1950 și 2023, iar speranța de viață la nivel mondial în 2023 a fost cu peste 20 de ani mai mare decât în 1950.

Cu toate acestea, studiul evidențiază și „o criză emergentă” a ratelor crescute ale mortalității în rândul adolescenților și tinerilor adulți din anumite regiuni.

În America de Nord și America Latină, de exemplu, decesele în rândul tinerilor au crescut semnificativ între 2011 și 2023, în principal din cauza sinuciderilor, a supradozelor de droguri și a consumului ridicat de alcool. În Africa subsahariană, acestea au crescut din cauza bolilor infecțioase și a accidentelor neintenționate.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare