Momente dramatice pentru cei doi militari răniți grav în explozia produsă la unitatea militară de pe strada Petru Rareș.
După ore întregi de eforturi medicale și căutări disperate pentru găsirea unor locuri disponibile într-un centru pentru mari arși, autoritățile au decis transferul victimelor către Spitalul Militar din Bruxelles.
Potrivit informațiilor medicale, cei doi militari vor pleca în jurul orei 18:00 către Bruxelles.
Transportul se va face cu o navă militară care va decola de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.
Până atunci, medicii de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani continuă lupta pentru stabilizarea lor.
Medicul UPU-SMURD Botoșani, Simona Gheorghiu, a oferit detalii despre starea extrem de gravă a celor doi răniți.
„În UPU s-au prezentat două victime ale unei explozii în spațiu închis. Este vorba de un tânăr de 36 de ani cu arsuri gradul II B3, 80 – 85% suprafață corporală. Este intubat, ventilat mecanic. Celălalt este un tânăr de 31 de ani cu arsură gradul II B3, 40 – 45% suprafață corporală. Și acesta este ventilat mecanic”, a declarat medicul.
Cadrele medicale încearcă să stabilizeze victimele suficient pentru a putea suporta transportul aerian către Belgia.
Surse medicale spun că starea ambilor militari rămâne critică, iar următoarele ore sunt decisive.
Transferul către un centru medical specializat din străinătate a devenit necesar din cauza lipsei locurilor disponibile în spitalele pentru mari arși din România.
Incidentul s-a produs în timpul unor operațiuni de dezafectare a muniției într-un poligon militar de la marginea municipiului Botoșani.
Explozia a fost urmată de un incendiu puternic, iar cei doi militari au suferit arsuri devastatoare.
Autoritățile militare și procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cauzele tragediei.