Prefectul PNL de Prahova este acuzat de mai mulți consilieri AUR și PSD că nu a respectat legea când nu a constatat încetarea mandatului de primar al colegului său de partid, edilul din Sinaia. Ce a spus politicianul, sunat de HotNews.
Codul Administrativ spune că dacă un primar nu își poate exercita mandatul pentru o perioadă mai lungă de șase luni – situație în care primarul Vlad Oprea s-a aflat după ce a fost arestat preventiv, apoi la domiciliu – atunci acesta își pierde funcția. Primarul Oprea din Sinaia a fost subiectul unei investigații Recorder, intitulată „Castelul din Carpați”, înainte ca justiția să pornească cercetările în privința politicianului liberal.
Contactat de HotNews, prefectul Daniel Nicodim se apără și spune că s-a consultat cu mai mulți juriști înaintea de a lua decizia de a nu emite respectivul ordin.
Consilierii locali Emil Florentin Nenciu (AUR), Călin Ștefan Miloș (PSD) și Georgini Pavel (PSD) au cerut Prefecturii să țină cont de lege și să îi retragă mandatul de primar liberalului Vlad Oprea, argumentând cu articolul 160, alineatul 1, punctul g, din Codul Administrativ:
„(1) Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri:
Consilierii locali au depus și o plângere penală pentru refuzul prefectului Daniel Nicodim.
În acest context, primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, și prefectul de Prahova au fost chemați, săptămâna trecută, la audieri, la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești într-un dosar care are legătură cu faptul că prefectul nu l-a eliberat pe edil din funcție după împlinirea celor șase luni de neexercitare a acestei calități, conform surselor judiciare citate de Agerpres.
Solicitarea a fost transmisă către prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și de către secretariatul Primăriei Sinaia, în data de 24 iulie 2025, conform unor documente consultate de HotNews.
„Vă înaintez Referatul privind îndeplinirea condițiilor care determină constatarea încetării de drept a mandatului Primarului orașului Sinaia, județul Prahova, d-nul Vlad-Gheorghe Oprea”, se arată în document.
Și secretariatul Primăriei Sinaia s-a bazat pe același articol din lege în momentul în care a transmis cererea către Prefectura Prahova. În plus, instituția a adăugat:
Secretariatul Primăriei Sinaia preciza în adresa din 24 iulie că primarul Vlad Oprea nu și-a mai putut exercita atribuțiile de primar din data de 23 ianuarie 2025, din cauza interdicțiilor puse de DNA.
„Față de cele prezentate, se constată că începând cu data de 23 ianuarie 2025, Primarul Orașului Sinaia, d-nul Vlad-Gheorghe Oprea s-a aflat în imposibilitatea exercitării funcției din motivele prezentate (…), ce nu i-au permis desfășurarea activității timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”, conform secretariatului Primăriei Sinaia.
Vlad Oprea și-a reluat atribuțiile de primar în luna octombrie a acestui an, după ce a scăpat de arestul la domiciliu dintr-o eroare făcută de DNA.
Sursa https://www.hotnews.ro