„Creșterea economică e cert că nu se va materializa”, afirmă un consilier prezidențial. Ce spune despre riscul de recesiune

Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că datele economice s-au înrăutăţit de-a lungul anului pentru că bugetul României este construit pe o creştere ipotetică de 2,5%, care nu va fi atinsă.…

 

Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că datele economice s-au înrăutăţit de-a lungul anului pentru că bugetul României este construit pe o creştere ipotetică de 2,5%, care nu va fi atinsă. În schimb, Burnete crede că poate fi evitată recesiunea.

Radu Burnete, consilier prezidenţial, șeful Departamentului Politici Economice şi Sociale al Administraţiei Prezidenţiale, a fost invitat să evalueze riscul de intrare în recesiune, despre care a vorbit ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Cred că domnul ministru a vrut mai degrabă să dea un semnal de prudenţă, mai degrabă că datele ne arată că România e în recesiune. E adevărat că datele economice s-au înrăutăţit, de-a lungul anului. Aduc aminte că bugetul nostru e construit pe o creştere ipotetică de 2,5%. Şi asta e cert că nu se va materializa. Şi dacă mă uit la ceea ce spun băncile din România şi instituţiile internaţionale şi BNR-ul, probabil că creşterea va fi undeva între 0 şi 1%”, a spus Radu Burnete, citat de News.ro.

„Eu nu cred că vom avea o recesiune şi sper că vom face tot ce ţine de noi să evităm o posibilă recesiune, pentru că e adevărat, aceste măsuri de redresare a deficitului bugetar, ele prin natura lor sunt recesioniste”, a mai precizat Burnete.

În schimb, nu există în momentul de față probleme de finanțare pentru statul român, astfel că plata salariilor și pensiilor nu este periclitată.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Programul etapei a 22-a

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025