Copilă accidentată de o tânără 23 de ani, GREȘEALA șoferiței și imprudența victimei

Chiar dacă victima, o fată de 14 ani, s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure, greșeala șoferiței va fi pedepsită de lege.

 

O tânără de 23 de ani, din localitatea Durneşti, conducea marți un autoturism pe drumul naţional DN29 D.

 

Pe raza localităţii Drislea, tânăra s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui autovehicul care staţiona pe marginea părţii carosabile, împrejurare în care surprinde şi accidentează o minoră de 14 ani, care se angajase în traversarea drumului public prin loc nepermis şi fără să se asigure.

 

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.

 

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună o soluţie procedurală. 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare