Acasă > Stiri Botosani > Copiii au devenit pentru o zi „mici polițiști” și nu s-au dezlipit de standul luptătorilor SAS 

Copiii au devenit pentru o zi „mici polițiști” și nu s-au dezlipit de standul luptătorilor SAS 

academia micilor politisti botosani

Peste 150 de copii au participat zilele trecute la evenimentul „Academia micilor polițiști”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

 

Activitatea s-a desfășurat în curtea Liceului cu Program Sportiv Botoșani și a reunit copiii înscriși în programele „Școala de Vară”, care au avut ocazia să descopere, într-un mod interactiv, o parte din activitatea polițiștilor.

 

Atracția principală a fost standul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), în jurul căruia s-au adunat cei mai mulți dintre participanți. Micuții au fost fascinați de echipamentele și armamentul din dotarea polițiștilor, pe care au avut ocazia să le vadă de aproape și chiar să le țină în mâini, sub atenta supraveghere a acestora.

 

Pentru mulți dintre copii, a fost prima întâlnire cu armele pe care le știau doar din jocurile video, iar curiozitatea nu a întârziat să apară. Au adresat numeroase întrebări, iar luptătorii SAS le-au răspuns cu răbdare, explicând rolul fiecărui echipament și modul în care acesta este folosit în misiuni reale.

 

Evenimentul a avut un puternic caracter educativ, oferindu-le copiilor ocazia să înțeleagă mai bine activitatea polițiștilor și importanța respectării regulilor, într-un cadru prietenos și interactiv. Atmosfera a fost una plină de entuziasm, iar cei mici au profitat de fiecare moment pentru a fotografia echipamentele, a discuta cu polițiștii și a descoperi din culisele unei profesii pe care mulți dintre ei au spus că și-ar dori să o urmeze în viitor.