Acțiunea a avut loc joi, 5 martie 2026.
Pe 5 martie 2026, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, personalul Poliției Locale a municipiului Botoșani, în vederea oferirii unui serviciu public de calitate cetățenilor municipiului Botoșani, a desfășurat activități specifice sferei de competență, prin intermediul camerelor video cât și prin patrulare efectivă (pedestră și auto), supraveghind parcurile și spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii, piețele agroalimentare, zonele pietonale, platformele de colectare a deșeurilor, stațiile de transport public local, trecerile de pietoni, trotuarele, intersecțiile, parcările publice, precum și zonele cunoscute din municipiu pentru activitate contravențională precum cea a ghetourilor sau a Centrului Istoric, în vederea depistării faptelor antisociale, de natură contravențională și aplicarea măsurilor legale.
De asemenea, în intervalul orar 10:00-12:00 a fost organizată și desfășurată o acțiune integrată, cu participarea tuturor structurilor operative ale instituției, fiind prezent un efectiv de 20 de polițiști locali, pentru prevenirea și combaterea săvârșirii faptelor contravenționale, respectiv pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și cetățenilor în zona unității de învățământ Școala Gimnazială nr. 8, Parcul Tineretului și străzile din proximitate.
În urma activităților desfășurate polițiștii locali au aplicat un număr de 30 de sancțiuni contravenționale, amenzile însumând un cuantum total de 8.415 lei.