PNL ar putea susține un Guvern cu un profil tehnocrat dacă vine cu un program care să păstreze linia de a controla cheltuielile statului și de a reduce deficitele, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan.
„O formulă în care guvernul care vine are o susţinere parlamentară pe care trebuie să se poată baza cel puţin o perioadă definită de timp, vine cu un program de guvernare care păstrează linia de a controla cheltuielile statului, de a reduce deficitele va avea susţinerea PNL chiar dacă se pune problema să fie un guvern cu un profil tehnocrat”, a declarat Bolojan, la RFI România, citat de Agerpres.
Preşedintele PNL consideră că România are nevoie cât mai repede de un Executiv cu puteri depline.
„Cu cât avem un guvern mai repede, cu atât lucrurile sunt mai bune pentru ţara asta şi avem o responsabilitate fiecare dintre noi să căutăm soluţii pentru acest lucru”, a adaugat Bolojan.
După ce a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai, Bolojan a asigurat interimatul la Palatul Victoriei, deși au fost trei runde de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou Executiv.
Sursa https://www.hotnews.ro