USR a propus-o pe jurista Roxana Rizoiu pentru funcția de Avocat al Poporului.
Conform declarației de avere a președintelui, aceasta i-a oferit lui Nicușor Dan un împrumut de 120.576 de lei pentru campania sa prezidențială.
USR a anunțat oficial marți că o propune pe jurista Roxana Rizoiu pentru poziția de Avocat al Poporului. Conform declarației de avere a lui Nicușor Dan, Roxana Rizoiu i-a oferit președintelui un împrumut de 120.576 de lei pentru campania electorală de la alegerile prezidențiale de anul acesta.
Ea apare pe lista persoanelor care au oferit împrumuturi candidatului independent la prezidențiale. Această listă cuprinde, de altfel, mai multe zeci de nume.
O parte dintre cei care au sprijinit financiar campania, inclusiv Roxana Rizoiu, și-au dat acordul ca identitatea lor să fie făcută publică, în timp ce alții nu au dorit acest lucru, a explicat în trecut președintele Nicușor Dan, scrie mediafax.ro
Potrivit comunicatului USR, Roxana Rizoiu este expertă în drepturile omului și nu face parte din niciun partid politic. Ea se mândrește cu o carieră în domeniul juridic și o experiență extinsă la nivel internațional, în special în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
După terminarea Facultății de Drept a Universității din București în 1997, Roxana Rizoiu a reușit să obțină un post la Ministerul Justiției, în cadrul Direcției Agentului Guvernamental pentru CEDO.
Ea a ocupat de două ori funcția de Agent Guvernamental al României la CEDO, mai întâi în Ministerul Justiției între 2000 și 2002, apoi în Ministerul Afacerilor Externe între 2004 și 2005.
În aceste perioade, Rizoiu a condus apărarea statului român în fața Curții Europene.