Cuantumul amenzilor este de peste 88.000 de lei.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat două acțiuni punctuale, în cadrul BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 26 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În cadrul acestora au aplicate 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 88.180 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 5 permise de conducere.
COD GALBEN emis pentru tot județul Botoșani
Feb 06, 2026
Clipe grele pentru două familii din Botoșani
Feb 06, 2026