Cifre alarmante. România, ultima țară europeană la capacitatea de a ține copiii în școală

România este ultima țară europeană la capitolul abandon școlar și are unul dintre cele mai slab finanțate sisteme de educație din lume, arată raportul Education at a Glance 2025 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare…

 

România este ultima țară europeană la capitolul abandon școlar și are unul dintre cele mai slab finanțate sisteme de educație din lume, arată raportul Education at a Glance 2025 al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Documentul compară investițiile, dar și rezultatele elevilor din 38 de state membre, precum Franța, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Grecia, dar și din peste 10 state partenere – printre care SUA, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia.

Raportul, publicat marți, arată că România cheltuiește cel mai puțin pe educație din Europa și înregistrează cele mai mari procente de copii și adolescenți în afara școlii.

„România cheltuiește 6.069 de dolari per elev/student, din școala primară până în învățământul postliceal și cel terțiar, ceea ce o plasează în coada listei de țări, care merge de la 2.000 de dolari la peste 27.000 de dolari” – se arată în nota OCDE pentru România.

Raportată la PIB, investiția în educație este de doar 2,5%, aproape la jumătate față de media OCDE (4,7%). Doar state din afara Europei, precum Peru, Mexic sau Africa de Sud, sunt sub România la acest capitol.

Proporția copiilor și adolescenților care nu merg la școală este alarmantă. „Proporția de 6-14 ani care nu sunt înscriși în educație este de 16% în România, comparativ cu media OCDE de 2%. Această pondere este mai mare la adolescenții de 15-19 ani: 32% în România, comparativ cu 16% în medie la nivel OCDE”, scrie în raportul „Education at a Glance” al OCDE.

La nivel european, doar Turcia are cifre similare, iar în rândul tuturor țărilor analizate de OCDE, România se situează mai slab decât aproape toate.

Nota de țară pentru România arată că țara se află pe ultimul loc în Europa la capacitatea de a-și păstra tinerii în sistemul de educație. Măsurile de austeritate care au afectat bursele și școlile mici au amplificat vulnerabilitățile.

Raportul notează că ponderea adulților tineri (25-34 de ani) cu cel mult studii gimnaziale a scăzut ușor în ultimii 5 ani, de la 26% în 2019 la 24% în 2024. Totuși, România rămâne pe ultimul loc în Europa, la egalitate cu Spania, cu un procent aproape dublu față de media OCDE (13%) și de peste două ori mai mare decât media UE (11%)

În paralel, mulți dintre tinerii care părăsesc școala nu reușesc să intre nici pe piața muncii. „Proporția tinerilor de 18-24 de ani care nu sunt nici angajați, nici în educație sau formare (NEET) în România este de 22%, comparativ cu media OCDE de 14%”

România are, astfel, cel mai ridicat procent din Europa la această categorie, semnalând un risc major de excluziune socială pentru generația tânără.

Dacă în universități rata de absolvire este peste media OCDE (62% finalizează studiile în 3 ani, față de media de 43%), numărul total al adulților cu diplomă rămâne foarte mic. „În medie, la nivel OCDE, 42% dintre adulții de 25-64 de ani au o calificare terțiară, comparativ cu doar 19% în România”.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Programul etapei a 22-a

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025