Acasă > Top News > CHESTIONARE la Serviciul de Permise, prefectul a dezvăluit cât de mulțumiți sunt botoșănenii de această instituție – VIDEO 

CHESTIONARE la Serviciul de Permise, prefectul a dezvăluit cât de mulțumiți sunt botoșănenii de această instituție – VIDEO 

CHESTIONARE la Serviciul de Permise, prefectul a dezvăluit cât de mulțumiți sunt botoșănenii de această instituție – VIDEO 

Ședință a Colegiului Prefectural convocată astăzi de prefectul Raluca Curelariu. 

Prilej cu care s-au prezentat și reacțiile unor botoșăneni care au avut nevoie de serviciile instituțiilor statului. 

 

Părerea lor contează

 

Prefectul Raluca Curelariu a avut această inițiativă prin care să afle părerea botoșănenilor după ce se adresează celor mai aglomerate instituții de stat de la Botoșani. 

Au fost selectate o serie de astfel de unități și primele unde s-au completat chestionare au fost cele din subordinea Prefecturii. 

 

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Botoșani care găzduiește acum și Instituția Prefectului a avut chestionare la dispoziția botoșănenilor în perioada 11 – 25 februarie. „Așa mi se pare corect, să începem cu instituțiile care sunt la Instituția Prefectului și asta vom adăuga astăzi pe ordinea de zi împreună cu proiectul de hotărâre”, a transmis la începutul ședinței Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani.

 

Primii care le-au implementat 

 

Serviciile de permise și pașapoarte au fost primele unități de stat unde s-a dorit a se afla reacțiile botoșănenilor după interacțiunea cu funcționarii din aceste instituții. 

 

La Permise...

 

Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani

„Am avut un număr de 43 de răspunsuri unice pentru că avem metode de a filtra răspunsurile multiple, date de aceeași persoană. Și am primit răspunsuri de la 12 doamne și 31 de domni, relevant mi se pare că doar 33 de persoane care au răspuns au avut programare prealabilă, ceea ce înseamnă că undeva la 25% din oamenii care vin la dv. nu au programare”,

 

În cazul locației fizice în care este prestat serviciul, punctajul a fost de 3,97 din 5. Botoșănenii au lăsat o serie de sugestii:

 

„baia lasă de dorit, fără hârtie igienică, fără săpun lichid, vin sute de oameni, este un pericol pentru sănătate, ce e vara, miros, etc”

 

„foarte aglomerat, nu se poate vorbi la ghișeu la ora programării deoarece cei fără programare se pare că au prioritate, lipsa măsurilor a spațiului”

 

Dar și despre personal despre care unii au spus că este „plictisit și insuficient” iar altcineva a remarcat „o doamnă un comportament excepțional”. 

 

Despre cei fără programare: „Fac pe această cale un apel către botoșăneni să apeleze la sistemul online de programare pentru că lucrurile funcționează mult mai bine în aceste situații”, a transmis prefectul. 

 

Iar ca măsuri...

 

Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani

„Ne-am ocupat și am făcut reparațiile curente la toaleta de la Direcția de Permise pentru că erau necesare, vă garantez că acum avem consumabile și aici mă refer la hârtie igienică, săpun lichid și alte asemenea. Plus o chestie elementara pe care am implementat-o, care cred că ar trebui făcută de mult, un grafic de curățenie ca să ne asigurăm că o baie care deservește botoșănenii arată într-un mod civilizat”,

 

 

În schimb, aglomerația va fi remediată abia după ce funcționarii Prefecturii revin în Palatul Administrativ și eliberează spațiile ocupate în cadrul Serviciului de Permise. 

 

Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani

„Ne vom muta în viitorul apropiat și vor scăpa de noi colegii, drept pentru care am avut o discuție și cu dl subprefect Gabriel Galan, imediat după ce noi ne mutăm la Palatul Administrativ se va face o reorganizare a spațiilor și a fluxurilor astfel încât să nu mai avem parte de aglomerație pe holuri și lucrurile să fie optimizate. În acest moment este aglomerat, nu putem regândi fluxurile până nu ne mutăm pentru că în acest moment ocupăm și noi anumite spații de acolo și lucrurile sunt mai complicate”

 

Îmbunătățirile se vor vedea în trimestrul II, a transmis prefectul Raluca Curelariu. 

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare